La doi ani și jumătate de la moartea interpretului Petrică Mîțu Stoian sunt multe îmtrebări rămase fără răspuns. În plus, dosarul morții artistului ar fi rămas uitat, pe undeva, prin sertarul unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița, în timp ce autoritățile par să fi așteptat ca scandalul ”camerei hiperbare” să se stingă. În prezent, cazul este total blocat.
Dosarul morții lui Peterică Mîțu Stoian bate pasul pe loc de doi ani și jumătate, mai ales după ce interesul public față de acest subiect s-a stins încetul cu încetul.
Reamintim că, la data de 8 noiembrie 2021, Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița a deschis un dosar penal având ca obiect infracțiunea de ucidere din culpă.
Dosarul se cercetează ”in rem” ( n.r. – referitor la fapte, nu la persoane), iar până în acest moment, nicio persoană nu a fost pusă sub acuzare.
Interpretul de muzică populară Petrică Mâțu Stoian a murit în seara de 6 noiembrie, la Spitalul Județean de Urgență din Reșita, unde fusese dus de urgență de la clinica privată unde trebuia să înceapă un tratament de 15 ședințe în camera hiperbară, după ce aflase la un CT că a avut COVID-19.
Medicii de pe secția ATI a Spitalului de Urgență Reșița s-au luptat ore în șir să-i salveze viața. Artistul ar fi trebuit să fie transferat la Craiova, însă organismul său a cedat, iar medicii au anunțat decesul acestuia.
Petrică Mîțu Stoian era complet vaccinat anti-COVID și a trecut prin boală fără să știe că a luat infecția cu SARS-CoV-2, care s-a suprapus peste problemele cardiace și renale de care suferea.
Jurnaliștii de la Fanatik.ro au dezvăluit date noi din dosarul morții cântărețului Petrică Mîțu Stoian, concluzionând că ”noul raport îl scapă de răspundere pe medicul de la hiperbară.”
Potrivit unor surse din anchetă, un raport medico-legal realizat de IML Timișoara a fost atașat dosarului morții lui Petrică Mîțu Stoian, raport care contrazice în multe privințe necropsia realizată la Spitalul Județean Reșița, în 2021, la scurt timp după moartea lui Mîțu Stoian.
”Raportul medico-legal realizat la IML Reșița îl scapă de răspundere, în mare măsură pe medicul Matei, de la camera hiperbară. Practic, medicina legală ne spune că Mîțu Stoian murea oricum, progonosticul fiind letal.
Ce mi se pare scandalos este că, în încheiere, cei de la IML ne spun că nu pot să interpreteze imaginile de radiografie pentru că nu au specialiști. Păi, cum poți spune că murea de bronhopneumonie, dacă tu nu ai specialiști care să citească analizele”, a declarat Carmen Obârșanu, avocata familiei lui Mîțu Stoian, pentru Fanatik.
Constantin Gușman, impresarul și prietenul lui Petrică Mîțu Stoian, a mărturisit că interpretul de muzică populară care a murit, pe 6 noiembrie, la Spitalul Județean Reșița, aflase pe 20 octombrie, în urma unui CT la plămâni, că a fost infectat cu COVID-19.
Impresarul a precizat că înainte de a afla că a avut COVID-19, pentru că făcea febră și avea dureri de cap, s-a testat de mai multe ori, dar infecția cu SARS-CoV-2 nu a fost confirmată la testele rapide.
„El, cu vreo 10 zile înainte, avea ba temperatură, ba îl durea capul și a luat paracetamol și i-a trecut. Și-a făcut singur test rapid. În fiecare zi își făcea test rapid. Avem dovadă vreo trei din ele. Fiica mea este medic stomatolog și i le trimitea ei. Și chiar are înregistrarea când îi spunea “Nană, uite că nu am nici astăzi COVID”. (…)
Deci de aflat a aflat în urma rezultatului de la CT . În CT-ul respectiv îi spune că pe plămânul drept are acel geam mat, pe care am înțeles că toți, sau aproape toți 80, 90% dintre cei care trec prin Covid rămân cu acel geam mat, care dispare cu timpul în două trei luni”, a mărturisit Constantin Gușman.
Ulterior, artistul a decis să urmeze un tratament cu oxigen hiperbaric la Reșita, cu toate că medicul cardiolog nu i-ar fi recomandat. Potrivit impresarului, Petrică Mîțu Stoian își rezervare la clinica din Reșița un sejur de 15 zile.
„El a zis, și așa nu mai avem evenimente, «mă duc la o cameră», nici nu am reținut numele atunci, hiperbarică. Nici nu auzisem. Nu știam ce este aia. Păi unde să te duci? A zis: «Este la Constanța și lângă Reșița». Păi și ce îți face acolo? «Mă bagă și dispare acel geam mat mai repede». Mă Petre, nu te duce acolo, că știi că ai probleme cu inima. Nimic. Numai că nu ne-am bătut. El se duce (…) Ori de pe internet, ori cu cine a discutat, nu știu de unde a aflat de asta.
A sunat întâi la Constanța, ne-a răspuns cineva, a zis da, avem pe cineva, vine, face tratamentul și pleacă acasă. Deci exclusă varianta. El cred că abia a așteptat ca să poată să se ducă în partea cealaltă, unde cică este în vârful muntelui și e aer curat. A luat legătura cu medicul respectiv și a luat sejurul acela, pentru că i-a spus că o să aibă nevoie de 15 zile. Sută la sută cred că nu trebuia să ajungă la clinică, din cauza problemelor cardiace”, a spus Constantin Gușman.